Absolvent al Colegiului Național de Muzică "George Enescu", iar mai apoi student la Facultatea de Teatru din cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din București, pentru Tomy, unul dintre cele mai importante obiective ale carierei sale este acela de a aduce zâmbete pe chipurile celor care îl urmăresc, trezind în sufletele acestora emoții sincere prin arta pe care o prestează, fie ea muzicală ori teatrală.
Dintre pasiunile tale, ies în evidență muzica și actoria. Cum a luat naștere această dorință de a crea artă?
Povestea începuturilor mele cu muzica este una destul de amuzantă. Am început să cânt de la vârsta de 3 ani.
După terminarea programului de la grădiniță, obișnuiam deseori să aștept ca sora mea, Iris, să încheie repetițiile cu corul din care făcea parte, corul "BimBam", iar mai apoi să ne întoarcem împreună acasă. Așteptatul în spatele ușii sălii de repetiții devenise o obișnuință, iar piesele pe care le interpretau deveneau din ce în ce mai familiare. Așa se face că, într-una din zile, în timp ce cântam cu multă voioșie din spatele ușii, doamna dirijor Cristina Chiș oprise brusc corul, vocea mea fiind singura care se mai auzea în jur. Ușa s-a deschis și doi ochi blânzi m-au privit drăgăstos, invitându-mă să iau parte la magia care se creiona acolo. Am devenit membru al corului, iar atunci consider că a fost momentul în care am început să mă îndrăgostesc de muzică.
Ai participat la multe emisiuni televizate. Povestește-ne despre experiența ta în fața camerelor de filmat.
La vârsta de 14 ani am participat la emisiunea "Românii au talent", unde am reușit să ajung până în semifinală. În anul 2015, la vârsta de 18 ani, am luat parte la una dintre cele mai frumoase experiențe și anume, participarea în cadrul emisiunii "Vocea României", unde am ajuns în finală și am avut onoarea de a interpreta un duet alături de Andra Măruță, un duet pe melodia "România", de Adrian Daminescu.
Acesta a fost momentul în care am simțit că artistul din mine se dezvoltă, crește și odată cu el, întreaga sa carieră. Din păcate, din pricina efortului, a nopților nedormite, a lipsei de odihnă și a stresului, starea mea de sănătate din punct de vedere fizic s-a deteriorat, rezultând într-o gripă puternică, care, consider eu, s-a resimțit și în performanța momentelor din etapele live până în finală inclusiv.
Printre alte emisiuni la care am participat, se numără "The Four" (2018) și "X Factor" (2020).
Cu ce te ocupi acum? Cum ai intrat pe piața muncii?
În prezent, dublez la 4 studiouri, în principal desene animate și filme dedicate copiilor, pe care le puteți viziona pe Netflix și Nickelodeon.
Sunt vocalistul trupei Sing, trupă cu care cânt la diferite evenimente, iar pe lângă acestea, sunt songwriter la studioul DeMoga Music, însă scriu și produc pentru oricine are nevoie. Alte studio-uri cu care am lucrat ar fi Baladda Records si Hahaha Production. Sunt, de asemenea și vocea de promo a Cartoon Network și Boomerang.
Teatrul rămâne una dintre primele mele iubiri, iar până în prezent am jucat în 4 piese mari, două din ele fiind de musical. Avem un proiect nou pe drum, o nouă piesă de teatru so stay tuned!
Nu a fost ușor deloc să echilibrez munca cu studiile, întrucât în timpul săptămânii eram la facultate de dimineața până seara, iar în weekenduri cântam cu trupa la evenimente. Muncesc din greu pentru visul meu, insă cu muncă și răbdare poți să faci orice.
Cum arată viitorul pentru tine?
Sunt o persoană enervant de optimistă și tocmai de aceea nu prea îmi place să mă gândesc la viitor, cel puțin nu unul îndepărtat. Sunt, de asemenea, realist și nu mă afund în acest optimism, de aceea trăiesc fiecare clipă, artistică mai ales, gândind pozitiv, contrar anumitor contexte în care mă învârt care, uneori, mă deprimă.
Ador ceea ce fac și trăiesc cu convingerea că steaua mea este undeva, acolo!
Articol realizat de: Diana Daniel
Photos: Arhiva personală
Editor: Mădălina Hodorog
Comments