top of page
  • angelemaria2971

Cum am (re)învățat să învăt: tehnici pe care să le încerci

După aproape patru ani în mediul universitar și încă doisprezece în preuniversitar, am constatat că mă aflam la o răscruce de drumuri: nu învățasem niciodată să învăț


Navigând prin cursuri, seminare sau webinare, mi-am dat seama nu numai că mi-era greu să învăț, ci și că nu stăpâneam învățarea autoreglată. Mai exact, nu eram capabilă să gestionez procesele cognitive implicate în învățare. Încă din școala generală, m-am obișnuit cu ideea că e de ajuns să citesc o informație o singură dată pentru a o putea ține minte. Acolo m-am plafonat. Pe măsură ce timpul a trecut, iar informația care trebuia învățată s-a înmulțit și îngreunat, am simțit că rămân în urmă. 


În ultimul an, însă, am descoperit câteva tehnici de învățat care m-au făcut să-mi schimb perspectiva. Iată trei dintre acestea.


persoană care folosește un laptop

Scrie mini-eseuri


De foarte multe ori, m-am lovit de concepte sau termeni care m-au încurcat. Ce m-a ajutat, însă, a fost să construiesc mini-eseuri, de maximum o pagină, în care să scriu despre ele. Să presupunem că citesc și mă lovesc de ideea de realism magic, însă îmi e greu să înțeleg ce presupune. Întâi voi căuta mai multe surse care vorbesc despre acest curent, iar apoi voi încerca să structurez toate informațiile într-un mini-eseu concret, scurt și la obiect. 


O astfel de activitate ajută la înțelegerea subiectelor complexe, la amintirea ideilor mari și la crearea conexiunilor dintre ele. În plus, scriind mini-eseuri, ajungi să-ți perfecționezi și abilitățile de a scrie.



Creează intrigă


Multe dintre materialele pe care trebuie să le învățăm devin dificile pentru că ne plictisesc. Se întâmplă să fie nevoie să citim zeci sau sute de pagini de texte, cărora eșuăm să le găsim sensul sau importanța, motiv pentru care avem nevoie de tehnici de învățat care să ne ajute. Ce fac în situații de acest fel e să încerc să prezic ce urmează. În timp ce citesc, sar deja la concluzii, îmi creez narațiuni proprii legate de ceea ce urmează să citesc. Dacă ceea ce am anticipat ajunge să fie adevărat, mă lovește o stare de bine și mă încarc de încredere. Dacă ceea ce am anticipat ajunge să fie fals, voi depune mai mult efort încercând să-mi dau seama de ce, ceea ce, finalmente, mă face să înțeleg mult mai bine informația. 



Transformă-te în profesor


Modalitatea aceasta de învățat este cunoscută drept tehnica Feynman și constă în patru pași:


  1. Alege ce vrei să înveți: citește și ia-ți notițe pe o foaie.

  2. Predă altcuiva: găsește pe cineva care să te asculte, provoacă această persoană să-ți pună multe întrebări.

  3. Dacă te blochezi, întoarce-te la materialul sursă: caută răspunsuri pentru întrebările dificile și completează lacunele cunoștințelor tale.

  4. Simplifică și explică prin analogii: dacă explicația ta este destul de simplă încât și un școlar ar putea s-o înțeleagă, înseamnă că tocmai ai reușit s-o înveți



Surse:

______________________________________________________________________________

Articol realizat de: Maria Angele

Editor: Mădălina Hodorog

Surse imagini: Unsplash

Comments


bottom of page