În urmă cu 5 luni, Răzvan și Cosmin erau, studenți ce se apropiau de ziua absolvirii iar cariera era un concept abstract. în trecut, amândoi au avut joburi temporare, dar care nu aveau neapărat legătură directă cu pasiunile și interesele lor.
Despre carieră știau puține lucruri, și acelea prin lentila unor speech-uri motivaționale de pe Facebook, TikTok, de multe ori desprinse de realitatea din câmpul muncii sau prin portretizarea ei pe Netflix. "Înainte de program mă simțeam derutat complet", ne spune Cosmin.
Pentru majoritatea studenților ce vor termina cei 3 ani de studii de licență în 2022, facultatea online reprezintă majoritatea experienței studențești (iar uitându-ne la ce se întâmplă, probabil doar semestrul 1 al primului an de facultate va rămâne singura lor experiență de studenție fizică).
Putem atunci să ne mirăm de faptul că studenții ce vor termina facultatea în acest an nu văd importanța carierei și alegerii unui prim job ca o oportunitate de creștere ci doar ca o sursă de venit? Apropo, aveam puțin peste 377.000 de studenți ce au intrat în scenariul online în martie 2000.
Prin Programul FUTURE - Ediția BCR și folosind metode de educație nonformală, în cele 8 întâlniri ale proiectului FUTURE, am adus 115 studenți și 80 de profesori din mediul universitar din toată țara și unul din cei mai mari angajatori din domeniul financiar, BCR. Scopul programului FUTURE, aflat la cea de a 5-a ediție este pregătirea studenților pentru primul loc de muncă.
Prin axarea pe conștientizarea și dezvoltarea competențelor de tip soft programul FUTURE a abordat piața muncii și nevoile acesteia dintr-o perspectivă nouă atât pentru studenți cât și pentru profesori. După cum discutam în 2020, pentru experții din resurse umane, abilitățile de tip soft încep să devină tot mai importante în procesul de recrutare și selecție a noilor angajați.
Înainte de participarea la programul FUTURE, competențele de tip soft erau văzute de Cosmin drept „necesare doar atunci când trebuie să lucrezi într-o echipă”, ca mai apoi aceste să fie văzute drept „niște abilități necesare în diferite situații. Nu le mai văd necesare doar în cazul lucrului în echipă, ci consider că acestea se mula pe toate activitățile pe care le facem și chiar în orice moment din viață”.
Și Răzvan credea că știe cât de importante sunt abilitățile de tip soft în piața muncii, însă, odată cu participarea lui la FUTURE a „văzut că nu înțelegeam atât de bine ce reprezintă ele și acum mă bucur să spun nu doar că știu ce reprezintă, dar și că am observat ce abilități soft aș avea și acum pot să le perfectionez.”
Pe parcursul celor 8 întâlniri din cadrul FUTURE, studenții au putut să-și dezvolte abilitățile soft dar și să înțeleagă mai bine ce înseamnă construirea unui CV corect, pregătirea pentru un interviu de angajare și au putut să vadă realist ce înseamnă munca în echipă și toate provocările ce vin cu ea prin concursul de soluții FUTURE.
Totodată, studenții ce au dat dovadă de responsabilitate au avut parte de o sesiune 1 la 1 de consultanță în carieră oferită de FUTURE și BCR. În sesiunile 1 la 1, studenții au putut să-și construiască o direcție pe care să meargă mai departe în viitor, să își creeze o perspectivă despre locul în care să profeseze sau să-și înțeleagă mai bine fricile legate de intrarea lor pe câmpul muncii.
Odată trecut prin experiența FUTURE, Cosmin vede programul ca o experiență ce l-a ajutat să se maturizeze și prin care a ajuns să se cunoască mai bine și să-și descopere punctele lui forte, iar programul i-a dat impulsul de a renunța „la activitățile care mă făceau să-mi pierd timpul în favorul activităților care mă dezvoltă.”. Cosmin știe mai bine ce vrea de la viitor, atât pe termen scurt cât și pe termen lung.
Pentru Răzvan, FUTURE a fost o experiență nouă, fiind prima dată când s-a implicat în astfel de activități. După primele sesiuni a realizat că preconcepțiile ce le avea înainte de participarea la FUTURE despre astfel de programe erau total greșite. Răzvan spune cu că după experiența FUTURE simte că îi este mult mai ușor să aplice la un job. Și pe plan profesional, Răzvan se simte mult mai curajos după ce în sesiunile FUTURE a reușit să iasă de mai multe ori din zona de confort.
Editor: Mădălina Hodorog și Diana Daniel
Photo: Shutterstock, Arhiva Personală
Comments