top of page

Ce înseamnă self-care în sesiune?

  • Writer: Alexia Cristea
    Alexia Cristea
  • 1 day ago
  • 3 min read
ree

Sesiunea este, pentru majoritatea studenților, perioada cu cel mai ridicat nivel de stres din tot semestrul. Ritmul alert, volumul mare de informații și presiunea performanței pot duce rapid la oboseală, anxietate sau chiar epuizare. În acest context, self-care-ul nu este un moft, ci o necesitate.


Dar ce înseamnă, de fapt, self-care în sesiune?

În primul rând, self-care-ul în sesiune înseamnă să recunoaștem că suntem oameni. Stresul, anxietatea sau oboseala nu sunt semne de slăbiciune, ci reacții naturale la încărcarea academică. Din perspectiva sănătății psihologice, grija de sine presupune să ne acordăm momente de pauză, să ne observăm starea emoțională și să acceptăm că avem limite. Aceste momente de oprire nu ne scot din ritm, ci ne ajută să-l menținem.


Un alt aspect important al self-care-ului este modul în care ne organizăm învățarea. Sesiunea nu este doar despre a învăța mult, ci despre a învăța eficient. Un program realist, care include timp pentru recapitulare, pentru mici pauze și pentru repaus, este mult mai eficient decât învățatul haotic sau maratoanele nocturne. Tehnicile precum recapitularea activă sau împărțirea materiei în segmente mai mici sunt recomandate de cercetările moderne în domeniul neuroștiințelor, deoarece ajută creierul să proceseze informația treptat și mai profund.


Somnul rămâne una dintre cele mai importante forme de self-care în sesiune. Deși tentația de a sacrifica odihna pentru încă un capitol este mare, lipsa somnului afectează direct memoria, atenția și starea generală de bine.


Alimentația joacă și ea un rol mai important decât credem. Atunci când studiem mult, corpul are nevoie de energie de calitate. Hidratarea și mesele regulate contribuie la menținerea nivelului de energie și la o funcționare optimă a creierului. O gustare sănătoasă între sesiunile de învățare poate avea efecte surprinzător de benefice asupra concentrării.


De asemenea, mișcarea este o componentă esențială a self-care-ului. Chiar dacă pare dificil să strecurăm activitatea fizică într-o perioadă atât de aglomerată, câteva minute de plimbare pot reduce tensiunea acumulată și pot reîmprospăta mintea.


Totodată, cafeaua este un ajutor, nu o soluție. „Nu te neglija” înseamnă să recunoști că odihna, hidratarea, mișcarea, timpul de relaxare și chiar momentele de „nimic făcut” fac parte din procesul de învățare. Este o formă de responsabilitate față de tine însuți: dacă nu ai grijă de corpul și mintea ta, nici rezultatele tale nu vor fi la nivelul potențialului tău.


ree

Felul în care învățăm nu depinde doar de cât timp petrecem cu cărțile sau notițele în față, ci și de mediul în care ne aflăm. Un mediu potrivit nu înseamnă neapărat biblioteci sau laboratoare sofisticate. Lumina naturală sau o lampă bună, un scaun confortabil, o masă ordonată și aer proaspăt pot face diferența. Un spațiu curat și bine structurat ajută mintea să se concentreze și reduce senzația de copleșire. La polul opus, un birou dezordonat sau o camerăzgomotoasă poate crește anxietatea și scade motivația de a învăța.

Sunetul are, de asemenea, un rol important. Un mediu liniștit, fără telefoane sau notificări

constante, sprijină memoria și atenția. Pentru unii, muzica ambientală sau sunetele albe pot fi

utile, în timp ce alții se concentrează mai bine în tăcere totală. Cheia este să îți cunoști propriile

preferințe și să ajustezi spațiul în funcție de nevoile tale.


În final, sesiunea nu este doar despre cantitatea de materie parcursă sau orele petrecute la

birou, ci despre calitatea procesului de învățare și modul în care avem grijă de noi înșine. Un

mediu de învățare bine organizat, liniștit și adaptat nevoilor personale, combinat cu practici de

self-care care să protejeze somnul, alimentația, energia și echilibrul emoțional, creează condițiile

perfecte pentru performanță.


Grija pentru corp, minte și spațiul în care înveți nu este un moft. Somnul, pauzele, ordinea și liniștea te ajută să te concentrezi mai bine și să faci față mai ușor stresului din sesiune. Astfel, facultatea nu mai înseamnă doar examene, ci și un proces real de dezvoltare personală și profesională.


Articol realizat de: Runcan Marina Gabriela

Editor: Cristea Alexia

Sursa foto: Unsplash

 
 
 

Comments


bottom of page