top of page
vladimirfodor7

Cum te pregătești pentru un interviu de angajare

Pentru a obține jobul dorit este nevoie să treci printr-un drum plin de provocări, în special dacă te regăsești printre numărul mare de tineri abia la început de drum. Este firesc să te confrunți cu emoții în aceste momente. Totuși, e important să le gestionezi și să aplici strategii eficiente care îți pot crește șansele de reușită, pentru a atinge toate obiectivele propuse cu vedere la primul tău loc de muncă.


interviu de angajare

Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să te pregătești cu succes pentru un interviu de angajare:

Citește descrierea postului

Cunoașterea abilităților și a responsabilităților necesare jobului te ajută să înțelegi care sunt așteptările firmei și, astfel, îți vei putea personaliza răspunsurile în funcție de ele. Mai mult, este o idee bună să citești descrierea jobului pentru a fi mai stăpân pe tine în eventualele momente cu întrebări „tehnice”, care îți testează cunoștințele în domeniu. Dacă jobul îți cere să ai skill-uri în marketing, ai șansa de a te familiariza cu subiectul și să impresionezi.


Realizează un research legat de companie

Este necesar să cunoști atât valorile echipei, cât și produsele și serviciile pe care le oferă. Pentru a afla cât mai multe, poți să consulți platformele online pe care business-ul le folosește pentru a comunica – de exemplu: website-ul și rețelele de socializare. Astfel, vei putea răspunde ușor la două dintre cele mai întâlnite întrebări dintr-un interviu: „Ce știi despre companie?” și „De ce vrei să lucrezi cu noi?”.


Familiarizează-te cu metoda STAR

STAR este un acronim pentru Situation, Task, Action and Result. Această tehnică este utilă în cazul întrebărilor situaționale dintr-un interviu de angajare, cum ar fi: „Descrie un moment dificil pe care l-ai depășit”. Ea te ajută să structurezi răspunsul cât mai clar și să îi oferi intervievatorului toate informațiile necesare pentru a înțelege ce s-a întâmplat.


Cum folosești metoda STAR? Începe cu descrierea pe scurt a situației în sine. Povestește despre rolul pe care l-ai avut și cum ai procedat pentru a rezolva problema, motivând de ce ai ales acea cale. La final, menționează ce rezultate ai obținut și ce ai învățat din experiență.


Relaxează-te înainte de interviu

Odihna este importantă, deci asigură-te că dormi 7-8 ore cu o noapte înainte. Dacă timpul îți permite, poți face câteva exerciții fizice. În cazul în care simți un sentiment de panică, inspiră ușor, numără în gând până la 4, ține-ți respirația 3-4 secunde, expiră încet și numără din nou până la 4. Dacă faci asta de câteva ori, vei simți că ai preluat controlul asupra emoțiilor.



Prin aplicarea acestor tehnici, vei căpăta încredere în forțele proprii, iar șansele de reușită vor crește semnificativ.




_________________________________________________________________________

Articol realizat de: Vladimir Fodor

Editor: Bogdan Fodor, Mădălina Hodorog

Sursă foto: Unsplash


Bình luận


bottom of page